Ce reprezintă mineralizarea totală (TDS) și cum se evaluează corect?

În zilele noastre omenirea se confruntă cu câteva chestiuni fundamentale: alimentele, apa de calitate și sursele sustenabile de energie, informează Blog Aqua Carpatica.

Apa naturală și, mai ales, apa minerală naturală este un amestec complex de săruri minerale, iar atunci când alegem o apă curată și sănătoasă trebuie să fim atenți la mai multe componente: tipul de apă, sursa, mineralele și cantitatea acestora într-un litru de apă, nitrații sau alte elemente chimice dăunătoare, pH-ul etc.

Mineralizarea totală (TDS – Total Dissolved Solids) 

Trebuie spus de la bun început că apa îsi manifestă calitățile alimentare și nutriționale, preventive și curative, netratată prin mijloace fizice și chimice.

Termenul de TDS este o prescurtare a Total Dissolved Solids, desemnează cantitatea totală de substanță uscată (s.u. %) minerală și/sau organică ce rămâne după evaporarea completă a apei la temperatura de 105˚C. Studiile au arătat că o apă cu o mineralizare totală foarte mică nu are capacitati organoleptice (nu are gust, miros, culoare), dar nici nu poate satisface senzația de sete. Consumul apei cu valori apropiate apei distilate provoacă schimbări în circuitul apei în organism ducând la deshidratare sau chiar intoxicatie cu apă, plumb sau alte metale grele. Nefiind suficient mineralizată, apa nu conține nici mineralele esențiale care se absorb prin consumul zilnic de apă.

Reglementarile Organizației Mondiale a Sănătății spun că TDS pentru apa plată trebuie să fie minim 100mg/l și optim 200-400 mg/l, maximul admis fiind de 500 de mg/l.

Orice tratament atropic aplicat apei se traduce prin modificări grosolane sau subtile ale calității sale informaționale de care depind de fapt viața, sănătatea sau boala.

Într-un mod eronat, prin canale de comunicare puțin controlabile se promovează diverse metode de tratare a apei, echilibrul natural al apei fiind modificat prin diverse tehnici de tratare, filtrare-microfiltrare, ultrafiltrare, osmoză inversă, clorinare, ozonare, etc.

Apa demineralizată și apoi “reconstituită” prin remineralizare selectivă nu este o apă naturală și poate avea efecte neplăcute asupra sănătații.

Spre exemplu, osmoza inversă este procedeu de filtrare utilizând membrane cu pori extrem de mici care rețin 99% din particulele organice și microorganisme și cca 95% din compușii ionici.

Apa rezultată este, din punct de vedere nutrițional, o apă destructurată, cu valoare biologică zero.

Metoda de promovare a acestei ape se bazează pe niște dispozitive de testare a TDS-ului, iar promotorii acestei metode “confundă” în mod deliberat sau nu, din ignoranță vădită, PURITATEA cu mineralizarea totală (TDS). Trebuie spus din start că majoritatea apelor testate pică acest test, pentru că apele au încărcătură minerală, lucru absolut normal.

Puritatea nu înseamnă lipsa mineralelor din apă. Indicatorii privind puritatea apei se referă la conținutul de nitrați și nitriți, oxidabilitate, fenol, substanțe tensioactive, tetracloretan și tricloretan etc. Nici unul dintre acestea nu poate fi determinat cu acel dispozitiv de măsurare TDS.

Apele minerale naturale nu pot fi comparate din punct de vedere al mineralizării totale cu apele de rețea, încărcătura acestora în săruri anorganice benefice sănătății fiind mult mai mare. Din acest motiv dispozitivul de măsurare TDS indică valori mult mai mari pentru apele minerale în comparație cu apele de rețea.

Valoarea TDS-ului a fost mereu trecută pe etichete și se poate consulta de către oricine, aparatele de măsurare TDS nu sunt exacte. TDS poate apărea sub numele de Mineralizare Totală, iar conform recomandărilor OMS ar trebui să fie peste 100, ideal între 200 și 400. Orice apă sub 500 mg/l este considerată oligominerală – cu conținut scăzut de minerale, ideală pentru consumul zilnic atât al adulților, cât și al copiilor.