Despre panouri fotovoltaice: tipuri, cât costă, ce trebuie să știi

Captarea energiei solare pentru locuință are numeroase avantaje. Este o metodă mai prietenoasă cu mediul înconjurător decât cele clasice, reduce costurile pe termen lung și se amortizează rapid. Dacă intenționezi să cumperi panouri fotovoltaice pentru locuința ta, acest ghid îți va oferi informațiile necesare pentru a face o alegere în cunoștință de cauză.

Din ce e format un sistem fotovoltaic?

Sistemele fotovoltaice transformă energia solară în energie electrică și sunt alcătuite din trei elemente principale: panoul fotovoltaic, invertorul și controller-ul solar.

Aceste sisteme de panouri fotovoltaice reprezintă o modalitate de producere a energiei electrice silențioasă, inertă și cu un impact minim asupra mediului înconjurător.

Tipuri de panouri fotovoltaice în funcție de racordarea la rețea

Există trei categorii principale de sisteme fotovoltaice: on-grid, off-grid și hibrid.

  • Sistemul fotovoltaic on-grid este legat la rețeaua publică. Energia electrică produsă de panouri este utilizată în primul rând pentru consumul locuinței, iar surplusul este injectat în rețea și distribuit altor consumatori. Dacă panourile nu captează suficientă energie solară, deficitul este acoperit de rețeaua publică. Avantajul acestui sistem este că poți reduce factura cu până la 100% și chiar poți primi bani pentru energia injectată în rețea. Dezavantajul este că depinzi parțial de sistemul public de energie.
  • Sistemul fotovoltaic off-grid asigură independența energetică a locuinței, deoarece are acumulatori care stochează energia suplimentară. Aceasta poate fi utilizată în momentele cu producție slabă sau inexistentă de energie solară, cum ar fi zilele înnorate sau nopțile. Avantajul este că devii propriul producător de energie și nu depinzi de sistemul public sau de un furnizor. Dezavantajul este că trebuie să dimensionezi și să proiectezi corect sistemul pentru a evita lipsa de curent.
  • Sistemul fotovoltaic hibrid combină avantajele celorlalte două tipuri de sisteme. Poate consuma energie din panouri fotovoltaice și din rețeaua publică, poate stoca energia suplimentară în baterii de panouri fotovoltaice și poate utiliza energia stocată atunci când este nevoie. Singurul dezavantaj este că sistemul hibrid este mai costisitor.

Costurile și amortizarea investiției

Investiția inițială într-un sistem fotovoltaic poate varia în funcție de puterea și calitatea panourilor solare, dar și de alte costuri suplimentare precum structura suport, cablurile electrice sau manopera de instalare. De exemplu, un kit de panouri fotovoltaice de 5 kW are un pret începând de la aproximativ 17000 RON. E un sistem fotovoltaic off-grid, monofazat, cu o putere de 5 kW și panouri solare monocristalin. În timp ce un sistem fotovoltaic on-grid, cu o putere mai mare, de 10 kW și trifazat, poate costa dublu, iar un sistem hibrid poate ajunge chiar la 10.000 de euro.

Amortizarea investiției poate dura câțiva ani, dar pe termen lung poți face economii semnificative. Dacă un sistem fotovoltaic on-grid este dimensionat corect, poți recupera investiția în aproximativ cinci sau șapte ani. După această perioadă, sistemul poate genera economii duble față de investiția inițială, întrucât prețul energiei electrice rămâne constant pe durata de viață a sistemului.

Calcularea numărului de panouri fotovoltaice necesare

Pentru a calcula numărul de panouri fotovoltaice necesare locuinței tale, începe prin a verifica factura de curent electric pentru a afla câtă energie consumi lunar. De exemplu, dacă consumul lunar este de 300 kWh, împarți acest număr la 30 de zile pentru a obține consumul zilnic de energie.

Următorul pas constă în împărțirea consumului zilnic de energie la un coeficient de 3,3 pentru a afla puterea instalată necesară. De exemplu, dacă consumul zilnic este de 10 kWh, puterea instalată va fi de aproximativ 3 kW.

Pentru a stabili numărul de panouri fotovoltaice necesare, împarte puterea instalată la puterea fiecărui panou. De exemplu, dacă panourile au o putere de 440 Wp fiecare, vei avea nevoie de aproximativ 7 panouri.

Alegerea și montarea panourilor fotovoltaice

Pentru a alege și monta panourile fotovoltaice potrivite, iată câteva sfaturi suplimentare:

  • Alege o soluție tehnică propusă de un instalator cu certificări și omologări, transparent în comunicare și atent la nevoile tale.
  • Verifică garanția asupra echipamentelor și a manoperei, și examinează portofoliul și experiența instalatorului.
  • Ia în considerare orientarea și înclinația acoperișului pentru a asigura o expunere maximă la soare.
  • Stabilește bugetul alocat investiției și gradul de independență energetică pe care dorești să-l obții.

Panourile fotovoltaice se montează întotdeauna pe partea sudică a acoperișului pentru a beneficia de mai multă lumină solară. Pentru a determina câte panouri încap pe acoperiș, măsoară suprafața disponibilă și împarte-o la suprafața unui panou. Astfel, vei ști câte panouri fotovoltaice poți instala.

Achiziționarea și montarea panourilor fotovoltaice pentru locuința ta reprezintă o investiție avantajoasă pe termen lung. Aceste sisteme nu doar reduc costurile cu energia electrică, ci și contribuie la protejarea mediului înconjurător. Indiferent de tipul de sistem ales, fie că este on-grid, off-grid sau hibrid, panourile fotovoltaice îți pot oferi independență energetică și oportunitatea de a economisi bani.

Sursa foto: pixabay.com

Previous post Ce face o agenție de content marketing?
Next post Avantajele deschiderii unor parcuri de panouri fotovoltaice în România